Postări

Se afișează postări cu eticheta Evenimente din parohia noastră

Infrumusetarea Sfâtului Altar

Imagine
Am reuşit prin bunăvoința unora dintre enoriaşii noştri (ale căror nume le va scrie Dumnezeu în cartea faptelor bune) achiziționarea unui sfeşnic cu şapte brațe pentru Sfânta Masă din sfântul Altar. O bucurie în plus pentru mine ca slujitor şi un dar minunat pentru Biserica noastră parohialā. Vă mulțumesc tuturor!

Pictura continua la Cauesti

Imagine
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu si al credinciosilor nostri care au inteles si apreciat lucrarea inceputa la Biserica noastra inaintam in fiecare zi cu pictura in Sfantul Altar. Le multumesc pe aceasta cale tuturor celor care ne doneaza banuti pentru pictura in sine si alimente pentru masa pictorilor, celor care raspund afirmativ solicitarilor preotului paroh (pentru lucrarile de ansamblare/dezansamblare a schelei interioare, pentru prepararea frescei, etc), tuturor celor de aproape sau de departe care inteleg semnificatia prezentei in Biserica a sfintilor care iau viata prin mana pictorilor nostri - Isari Vasile si Ramona. Ne rugam la fiecare Sfanta Liturghie, pomenind nominal pe toti cei care sprijina aceasta lucrare! Dumnezeu sa le daruiasca insutit!!

Achitei Olimpia a trecut in vesnicie

Imagine
Joi, 17 iulie a.c., am fost martorii unui eveniment care ne-a intristat si ne-a adus aminte din nou cat de reala este moartea fizica. Roaba lui Dumnezeu Olimpia - sotia, mama, bunica, strabunica... ne-a parasit... temporar! Suntem convinsi insa ca nu ne va uita si va ruga pe Bunul Dumnezeu pentru noi cei ramasi in biserica luptatoare. Un model de femeie, o luptatoare, ambitioasa si de neclintit in hotararile ei bune, o credincioasa fidela a Bisericii Ortodoxe, cu o viata curata. Si-a dus ultimii ani de viata cu o suferinta in trup, numai de ea stiuta, neimpartasita decat in scaunul de spovedanie. O suferinta care nu a clintit-o in credinta ei, ci mai mult a intarit-o. Cu nadejde si cu dragoste de Dumnezeu, de semeni, de nepoti si stranepoti si-a dus ultimii ani de viata! Cu optimism si fapte bune! Imi va ramane in amintire ca un model de rabdare in suferinta!!! - Dumnezeu sa o odihneasca in imparatia Sa!!!

Alecu Constantin a trecut la Domnul

Zi de doliu pentru parohia noastra - 15 iulie. Ziua in care robul lui Dumnezeu Alecu Constantin a trecut pragul vesniciei, in drumul sau catre sotia sa, decedata cu un an si jumatate in urma. A trecut in vesnicie, s-a despartit temporar de noi cei vii, facandu-se rugator pentru noi din proximitatea prezentei Lui Dumnezeu. Dumnezeu sa-l odihneasca!!!

Am inceput pictura...

Imagine
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu si al Maicii Domnului, mijlocitoarea noastra, am demarat lucrarile de pictura in tehnica fresco la Biserica noastra. Prin mana pictorilor Isari Vasile si Ramona iau chip vazut sfintii in Sfantul Altar. Este o lucrare desebita, dar in acelasi timp impresurata de multe obstacole, cu precadere financiare. In sensul acesta va rugam sa sprijiniti aceasta lucrare, printr-o contributie cat de mica in contul parohiei sau pe adresa noastra!

Înălțarea Domnului la Căueşti

Imagine
Zi sfântă... praznic împărătesc! Ziua eroilor! Am rugat pe bunul Dumnezeu să ne dea soare... şi am primit! Dumnezeu ne iubeşte. O zi minunată, un cimitir curat şi frumos. Oameni deosebiți care îşi amintesc de cei ce au fost! Aşa a fost la Căueşti..

O zi de munca neobisnuita - montare paratrasnet Biserica

Imagine
17 mai 2014 - O zi deosebita pentru noi, cu o lucrare nu tocmai usoara in desfasurare - montarea paratrasnetului la Biserica noastra. Dupa ce in prealabil am achizitionat materialele necesare realizarii acestui obiectiv, impreuna cu electricianul nostru drag - Nastasiu Costel, astazi, de dimineata am inceput lucrarea. Am beneficiat si de sprijinul unor enoriasi care au raspuns solicitarii noastre. Din imagini puteti observa dificultatea lucrarii, si va puteti inchipui intensitatea rugaciunilor mele pentru cei care se aflau pe acoperisul Bisericii cu ploaia peste ei... Dumnezeu sa le rasplateasca efortul!!!

Şi înfrumusețarea continuă...

Imagine
După descărcarea varului şi aşezarea lemnelor de foc într-un loc corespunzător, am ansamblat şi lăcuit cele două bănci achiziționate cu ceva timp în urmă. MI-au fost de un real ajutor Marian Florea, "copilul meu de ani buni" şi Ignat Daniel fost si "actual" dascăl. A ieşit ceva frumos. Vă asteptăm la o clipă de odihnă şi o cafea după Sf. Liturghie!

Prima etapă a lucrărilor de pictură

Imagine
Astăzi am reuşit cu ajutorul bunului Dumnezeu şi bunăvoința Pc.Pr. Buzenchi Ovidiu de la parohia Aroneanu să cumpărăm şi să aducem la Căueşti aproximativ trei tone de var stins necesar picturii interioare a Sf. Altar al bisericii noastre. Ne-am bucurat de ajutorul enoriașilor noştri care au răspuns afirmativ solicitării preotului lor. Le mulțumesc tuturor pe această cale! De asemenea apelăm la bunăvoința tuturor creştinilor de pretutindeni, mai ales a celor plecați la muncă în străinătate să sprijine inițiativele noastre după măsura dragostei părinților şi bunicilor lor, care şi-au făcut un ideal din ridicarea unui locaş de cult în comunitatea noastră! Dumnezeu nu rămâne dator! Fiecare poate da mărturie! Hristos a înviat!

Denia Prohodului Domnului la Cauesti

Imagine
Dupa cateva zile cu nori si ploaie, stiind ca urmeaza momentul inconjurarii Bisericii, cu ocazia Prohodului Domnului, ne-am rugat pentru vreme frumoasa... si am avut-o. Ne-am rugat impreuna, cu mic cu mare, in aceasta seara de mare profunzime duhovniceasca.  - Hristos este coborat de pe crucea patimirii si este asezat in mormantul mantuirii! Am incercat o actualizare a simtamintelor celor din vechime, dupa putinta noastra. Am retrait acea tristete aducatoare de lumina! Din iadul in care s-a coborat, Hristos ne aduce vestea cea buna a existentei vesniciei. Ne invata ca noi nu suntem de aici, ca avem alta menire, mai grandioasa, mai inalta... o vom simti in noaptea sfanta, atunci cand vom trai, in cuget si simtiri, cu buze pline de veselie crestinescul "Hristos a inviat!".  Cateva imagini din aceasta seara:

Trotuare noi in jurul Bisericii

Sambata, 11.06.2011 am reusit cu ajutorul Bunului Dumnezeu si prin bunavointa d-lui Cosuta Gheorghe din satul nostru, care a mobilizat o echipa de baieti harnici, sa turnam trotuare in jurul Bisericii. Am astepta mult acest moment, dar lucrarea s-a infaptuit, intr-o singura zi, chiar daca am terminat de turnat betoane la ora 21.30. Multumesc celor care au raspuns solicitarii noastre, dorindu-le multa sanatate si ajutor de la Dumnezeu, intrucat munca prestata a fost benevola, noi achizitionand doar materialele necesare acestei lucrari. Pentru imagini puteti vizita : GALERIA FOTO

Inaltarea Domnului – prilej de pomenire a celor adormiti

Anul acesta,  2 iunie  a primit o semnificatie aparte datorita grijei pe care cei vii din Biserica noastra o au fata de cei plecati din aceasta lume, in lumea Lui Hristos... ne-am adunat cu mic cu mare in cimitirul satului, incepand cu ora 11.00, dupa ce am savarsit Utrenia si pomenirea mortilor la Biserica, pentru a le arata celor dragi ai nostri, adormiti in Domnul (nu trecuti in nefiinta, cum gresit ne "educa' mass-media de astazi), grija, compasiunea, prietenia, dragostea care trece barierele mortii fizice, care continua si dupa moarte... an de an de Inaltarea Domnului la cer, ne inaltam gandurile catre cei ce candva au fost printre noi, au vorbit cu noi, ne-au iubit, ne-au fost apropiati. Si aducem jerta... pasca, oua si vin... in amintirea lor! Si anul acesta am avut bucuria de a-l avea in mijlocul nostru pe P.C. Parinte protopop Vilie Dorosinca, sosit impreuna cu familia la mormantul parintilor sfintiei sale! Pentru imagini dati clic aici :  GALERIE FOTO

Troita noua la Cauesti - aproape de cariera de piatra Zupaita

Imagine
18 - 19 mai 2011 - cu putin inainte de praznicul Sf. Imp. Constantin si Elena, am purces impreuna cu  Lefter Costel ,  Achitei Cornel si  Avasilcai Costel  (cantaretul nostru bisericesc) pe dealul pe care urma sa fie amplasata troita despre care am vorbit intr-o alta postare, realizata de catre Pr. Ovidiu Sarghie, prietenul si colaboratorul nostru la Dobrovat. Am ales acest loc, de o frumusete deosebita, in primul rand pentru inaltimea sa, in al doilea rand pentru amplasarea sa (aproape de cimitirul satului si de Biserica din sat) si ca loc de binecuvantare pentru comunitatea noastra si pentru toti cei care, in trecerea lor prin acest loc isi vor fi facut o sfanta cruce, amintindu-si de Cel care i-a dat semnificatia ei duhovniceasca, adica de Hristos! Miercuri pe 18 mai, a fost turnata temelia troitei, iar joi am amplasat troita pe postamentul pregatit dinainte. Momentul acesta a fost mult asteptat... iar locul amplasarii a fost mult discutat si controversa...

Invierea Domnului la Cauesti – 2011

Imagine
An de an, traim in mod real bucuria Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, acea bucurie sfanta care ne ridica prin cantare si traire la cer, printre ingerii Lui Dumnezeu –  “Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand, si celor din morminte (mormanturi), viata daruindu-le!” ; an de an, ne regasim, cu mic cu mare, cu putin inainte de miezul noptii, al noptii sfinte, mult asteptate, in Biserica draga sufletului nostru pentru a “sarbatori”, a “trai invierea alaturi de Hristos” – nu este moment mai sfant, mai curat, mai plin de lumina si speranta, de iertare si iubire, nadejde si mangaiere, ca momentul acela in care fiecare asteapta cu emotie, dupa ce luminile din Biserica se sting, ramanand aprinsa doar o candela asezata Sfanta Masa in Sfantul Altar, sa primeasca “LUMINA”.  Si nu este o lumina oarecare… putem aprinde lumanari in fiecare zi, dar Lumina din Noaptea Sfanta e altfel. E lumina care a luminat omenirea acum doua mii de ani… lumina care a adus speranta,...

Denia Prohodului Domnului Hristos la Cauesti

Imagine
Seara, ora 17.00, 22.04.2011. Binecuvantata zi de rugaciune... o rugaciune trista, indurerata, plangere, dar in acelasi timp bucurie intrezarita, la slujba de prohodire a Mantuitorului Hristos! Suntem cuprinsi cu mic cu mare de emotie sfanta, de intristare ca Hristos este asezat in mormant, de speranta ca in curand va invia din morti, iar ce a urmat acestei Sfinte Invieri - fiecare dintre noi - stim... Viata Vesnica - oportunitatea de a fi vesnici, prin biruinta Omului-Dumnezeu, asupra mortii care era un prag de netrecut pana la Hristos. Aceasta bucurie sfanta nu ne lasa deznadajduiti, ci ne da o finalitate... Hristos a Inviat!, vom canta peste putin timp, iar aceasta cantare va umple spatiul si timpul acestei lumi si il va depasi chiar... La Cauesti, copiii in general participa la Slujbele Deniilor (utrenia de a doua zi). Dupa Denia din ziua de miercuri, joi si vineri, un numar de aproximativ 40 de copii din sat, au putut viziona cu ajutorul unui videoproiector si al unui panou de p...