Mesajul de Paşti al Preşedintelui Traian Băsescu (2009)
Sărbătoare a speranţei şi a luminii, Sfintele Paşti sunt primite de fiecare dintre noi cu bucurie, redescoperind tradiţiile care fac parte din identitatea noastră şi regăsindu-ne în frumuseţea şi pacea bisericilor şi mănăstirilor din ţară. De Paşti avem prilejul de a trăi valorile comuniunii în familie, împreună cu cei apropiaţi, dar şi cu cei care au nevoie de ajutorul nostru. În bucuria sărbătorilor, să nu uităm solidaritatea şi să avem încredere că orice moment dificil poate fi depăşit. Urările mele cele mai calde se îndreaptă acum, în mod special, către românii de pretutindeni şi către militarii români aflaţi departe de casă. Tuturor românilor care sărbătoresc astăzi Învierea Domnului, le doresc pace, speranţă şi bucurie în lumina pascală! Hristos a înviat!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Vă mulţumim pentru că ne scrieţi!
Părerea d-voastră contează pentru noi!