Doamne îţi mulţumim că îţi aduci aminte de noi, atunci când noi uităm de Tine! Îţi mulţumim că ne împărtăşeşti din iubirea Ta, atunci când noi nu mai avem iubire! Doamne îţi mulţumim că ne-ai creat; astfel ne arăţi cât de mult ne iubeşti şi cât de importanţi suntem pentru Tine! Ajută-ne să simţim pentru Tine, aşa cum simţi Tu pentru noi; să gândim la Tine, aşa cum Te gândeşti Tu la noi; să facem pentru Tine, măcar puţin din ce faci TU pentru noi!

29 august 2009

Predica la Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul


Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul
Evanghelia: Marcu 6,14-30
Apostolul: Fapte 13,25-33
Evanghelia zilei : Marcu 6,14-30

"Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el. Alţii însă ziceau că este Ilie şi alţii că este prooroc, ca unul din prooroci. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morţi. Căci Irod, trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat, în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta. Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere, a făcut ospăţ dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea, Şi fiica Irodiadei, intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul. Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze. Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul. Şi acela, mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt. Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat".
Sfantul Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului a primit, chiar de la Isus, marturia ca a fost cel mai mare dintre toti oameni nascuti din femeie si cel dintai dintre profeti. Iar Ioan, spune despre sine si despre Iisus urmatoarele :“Eu va botez cu apa, dar vine altul,mai mare decat mine, el va va boteza cu foc si cu Spirit sfant.” Mt. 3,11.
Sfantul Ioan medita fara de incetare la Cuvantul lui Dumnezeu si considera, toate cele lumesti ca fiind nesemnificative in fata Legi lui Dumnezeu, a carui desavarsire cauta, atat pentru el cat si pentru a o impune si altora. De aceea nu-i este frica sa-l mustre pe regele Irod Antipa, tetrarhul Galilei care traia in afara legi cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip si caruia ii spune:”Nu-ti este ingaduit sa ai ca sotie pe femeia fratelui tau.” Mt. 14,4. Motiv pentru care Irodiada il ura, dar ii purta si frica ca nu cumva regele, un om slab si influentabil, sa asculte de sfantul Ioan si sa o alunge de la palat, de aceea nutrea in sufletul sau suprimarea proorocului.
In cele din urma prin mijlocirea sotului ei, betiv si desfranat, isi atinge scopul perfid, acela de a-l suprima pe sfantul Ioan, dupa ce regele il aresteaza si il inchide in fortareata sa de la Macherante.
Crima pusa la cale de Irodiada se produce cu ocazia serbari onomastici sotului ei care invita la banchet mai multi prieteni si cand, in timpul petreceri, dupa ce aburi alcoolului le intunecasera mintile la toti si Salomeea, fata Irodiadei si a fratelui sau Filip, danseaza voluptos sub privirile desfranate ale tatalui vitreg si a celorlalti meseni, acesta-i jura ca-i va oferi tot ceea ce va cere, pana la jumatate din regatul sau. De aceea, la sfatul mamei sale, Irodiada, cere sa-i fie adus pe tava capul sfantului Ioan Botezatorul. Si, pentru ca Irod era sub influenta alcoolului si nu vroia sa se faca de rusine in fata prietenilor sai ii ideplineste fetei dorinta, care era de fapt dorinta mamei sale Irodiada.
Prin viata, dar si prin moartea sa, Inaintemergatorul Domnului, ramane pentru toti crestini, nu numai un profet, ci si un stapanitor al vieti spirituale. Prin comportamentul sau ireprosabil ne invita si pe noi sa luptam pana la moarte impotriva pacatului, pentru respectul dreptati si al legi lui Dumnezeu.
Sfantul Ioan Botezatorul ramane si un mare luptator si aparator al casatoriei, cauza pentru care, sfanta Evanghelie, ne spune ca a si murit.
Este trist ca asemenea lucruri s-au intamplat acum doua mii de ani, dar mai regretabil este ca asemenea fapte se repeta si in zilele noastre. Se pare ca omul nu a prea invatat nimic, nici din propovaduirea Evangheliei si nici din istoria crestinatati, complacandu-se in mocirla pacatului.
Moartea sfantului Ioan Botezatorul este si un strigat peste veacuri impotriva pacatelor pe care le face omul stapanit de aburi alcoolului, cand oameni nevinovati trebuie sa plateasca cu viata in fata celor posedati de diavolul acestui flagel mondial.
Din cauza acestei maladii universale, mii si milioane de copii, nascuti sau inca nenascuti, sunt omorati, uneori chiar de catre cei care le-au dat viata sau i-au procreat. Destinele multor tineri sunt distruse prin desfrau de personaje malefice care sustin ca lucreaza in numele lui Dumnezeu, cand de fapt ei indeplinesc lucrurile si lucrarile diavolului.
In ultimul timp, un alt diavol care bantuie peste sufletele tinere si ratacite, nu numai din vina lor ci si a parintilor, sunt drogurile, care fac zilnic mii si chiar milioane de victime nevinovate in intreaga lume. Deasemenea, homosexualitatea si lesbianismul, pacatele capitale ale Sodomei si Gomorei, sunt ridicate astazi la rang de virtute de catre niste minti bolnave fara pic de jena, contrar legilor firesti ale lui Dumnezeu, in timp ce oamenilor biserici, care se ridica impotriva acestor pacate strigatoare la cer, li se inchide gura cu”drepturile omului.” Chiar in numele acestor asa zise drepturi ale unor oameni (pentru ca nu toti oameni au cele mai elementare drepturi) se produc crime si diferite orori. Oare chiar atat de mult sa fi decazut omul zilelor noastre incat sa nu mai simta mirosul urat de putregai al pacatului si sa nu-i mai provoace nici o reactie de constiinta si responsabilitate ? Oare, sfantul Ioan Botezatorul a murit in zadar din moment ce nimeni nu mai vrea sa mediteze la lupta sa ? Ca om imi vin greu sa cred acest lucru, dar si mai greu imi este sa vad ca nu ne schimbam si ca nu tinem de loc la morala crestina. Oare trebuie sa moara de fiecare data cate un Ioan Botezatorul ca sa atentionam o Irodiada moderna si un Irod modern care vor sa-si traiasca nestingheriti nelegiuirile ?
Dupa cum am vazut, intotdeauna au existat oameni pacatosi si pacate, si intotdeauna, mai devreme sau mai tarziu, Dumnezeu i-a pedepsit si aproape intotdeauna acestea si-au recunoscut vina si au fost convinsi de meritul pedepsei primite pentru nelegiuirea lor.
Oare toate aceste nenorociri care se abat peste noi: seceta cumplita, ploi care muta asezari umane si schimba cursuri de ape, grindina, care distruge toata bruma taranului si nu numai, geruri cumplite sau calduri insuportabile, in zone in care asa ceva nu s-a mai pomenit, precum si alte fenomene meteorologice la care oameni de stiinta nu le gasesc explicatii, nu sunt tot atatea avertismente date de Iisus, prin care ne cere:”Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia cerurilor!”? Mt. 3,2. Amin.
sursa: www.predici.cnet.ro

24 august 2009

Scrisoarea adresată Preşedintelui României de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel privind statutul disciplinei Religie în învăţământul preuniversitar

Domniei Sale,
Domnului Traian Băsescu,
Preşedintele României
Stimate Domnule Preşedinte
Am luat act de propunerile formulate de către Comisia Prezidenţială pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniile Educaţiei şi Cercetării din România, în proiectul de Lege a Învăţământului Preuniversitar, art. 37, alin (1), din 30 aprilie 2009 şi ne exprimăm îngrijorarea cu privire la excluderea disciplinei religie din planurile-cadru ale învăţământului liceal şi la statutul incert al acesteia în învăţământul primar şi gimnazial.
Pentru păstrarea disciplinei religie în planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial şi liceal, ca parte a trunchiului comun, aducem următoarele argumente:
1. Prezenţa orei de religie în învăţământul de stat este conformă Constituţiei României, care prevede în art. 32. alin. (7): „Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.” De asemenea, este conformă Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, care prevede în art. 32 alin. (1): „În învăţământul de stat şi particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute.”
2. Disciplina religie se predă în şcolile de stat potrivit Legii Învăţământului nr. 84/1995, republicată, art. 9, alin. (1): „Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia şi confesiunea.
(2) La solicitarea scrisă a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără această disciplină. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină”.
Prin urmare, prezenţa disciplinei religie în oferta şcolară este obligatorie din punct de vedere legal, cu posibilitatea pentru elevi de a nu frecventa orele de religie, la solicitarea scrisă a părintelui sau a tutorelui legal constituit.
3. Pentru a se asigura, în mod egal, accesul elevilor la educaţia religioasă, potrivit cultului din care fac parte, Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor prevede în art. 32 alin. (4): „La cerere, în situaţia în care conducerea şcolii nu poate asigura profesori de religie aparţinând cultului din care fac parte elevii, aceştia pot face dovada studierii religiei proprii cu atestat din partea cultului căruia îi aparţin.”
4. Prezenţa religiei în sistemul de învăţământ românesc nu este o inovaţie a perioadei post-decembriste. Legea instrucţiunii publice din 1864, care a stat la baza învăţământului românesc peste trei decenii şi care a fost una dintre primele legi din Europa care instituiau obligativitatea şi gratuitatea învăţământului (după Suedia, Norvegia, Prusia şi Italia, dar înaintea Marii Britanii, Elveţiei, Bulgariei, Serbiei, Franţei), aşeza religia la loc de cinste între obiectele de studiu, atât în cadrul învăţământului primar unde se preda catehismul (art. 32), cât şi în cadrul învăţământului secundar, gimnazial şi liceal, unde se preda „religiunea” (art. 116).
5. În majoritatea statelor Uniunii Europene, cu excepţia Franţei, religia este disciplină şcolară, sub diferite denumiri: Educaţie religioasă (Austria, Danemarca, Germania, Grecia şi Irlanda), Educaţie moral-religioasă (Anglia), Morală şi educaţie religioasă (Portugalia), Educaţie religioasă şi morală (Luxemburg), Creştinism, Religie şi Etică (Norvegia), Religie sau etică (Belgia), Mişcări ideologice religioase (Olanda), Religie (Finlanda, Italia şi Spania). Astfel, statele Uniunii Europene promovează un sistem de învăţământ care valorifică potenţialul educativ al religiei pentru modelarea conduitelor sociale si individuale.
6. Pentru menţinerea disciplinei religie în planurile-cadru ale învăţământului liceal, ca parte a trunchiului comun, în cadrul campaniei Patriarhiei Române „Nu vrem liceu fără Dumnezeu!” s-au primit în anul 2008 peste 140.000 de mesaje de susţinere.
7. În ziua de 29.02.2008, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, conducătorii şi reprezentanţii cultelor religioase recunoscute în România şi-au exprimat poziţia comună cu privire la menţinerea disciplinei religie în planurile-cadru ale învăţământului liceal, ca parte a trunchiului comun.
8. Disciplina religie propune, nu impune, valori spirituale şi morale ce stau la baza culturii europene şi naţionale, valori la care elevii trebuie să aibă acces în mod liber şi care au un rol formativ deosebit, demonstrat şi de studiile sociologice în domeniu.
Cu preţuire şi binecuvântare,
† DANIEL,
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

22 august 2009

Predică la Duminica datornicului nemilostiv (a servitorului neîndurător) - a XI-a după Rusalii


Evangelia Zilei
Evanghelia de la: Matei 18,23-35
Apostolul se citeşte de la: 1Corinteni 9,2-12
Matei 18,23-35
De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copii şi pe toate câte le are, ca să se plătească. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator. Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre.
Duminica aceasta, ne pune înainte spre meditaţie Evanghelia citită de la Sf. Evanghelist Matei, redată mai sus. Este vorba despre o atitudine pe care Hristos ne-o cere pentru a-i putea purta numele, acela de creştin - de IERTARE. Foarte frumos ne vorbeşte despre acest lucru Părintele Anthony M. Coniaris, preot ortodox american, în cuvântul de mai jos:

Un băiat a mers odată să facă ceva, fără să aibă binecuvântarea părinţilor lui. Dar a fost victima unui accident şi şi-a pierdut ambele picioare. Când părinţii l-au văzut, el le-a spus: “Mă veţi ierta?” Alergând spre el, amândoi părinţii l-au îmbrăţişat şi i-au spus: “Desigur, deja te-am iertat.” Atunci băiatul a spus: “Atunci pot să trăiesc fără picioare.” Puţini oameni pot să trăiască fără iertare. Domnul nostru Isus Cristos a vorbit frecvent despre iertare. Odată a spus o parabolă despre de ce trebuie să iertăm. Numită parabola servitorului neîndurător, este un comentariu asupra a două lucruri pe care le-a spus Isus: “Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5,7) şi “Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6,12).
Sluga nemilostivă, spune Isus, a fost iertată de o datorie de 10.000 de talanţi. Imediat după aceea, această slugă l-a apucat de gât pe un altul, care îi datora doar câţiva bănuţi. Datoria pe care el o datora stăpânului era de 1.250.000 de ori mai mare decât cea a celui ce îi datora lui bani. Diferenţa între datorii este ameţitoare. Isus doreşte să sublinieze prin aceasta faptul că oamenii nu ne pot face nimic care să se compare cu ceea ce i-am făcut noi lui Dumnezeu. Păcatul nostru este cel care a condus la moartea Fiului Său. Dacă Dumnezeu ne-a iertat această mare datorie, ce este dincolo de orice plată, atunci şi noi trebuie să iertăm greşelile mai mici ale semenilor noştri… altfel nu putem spera la mila lui Dumnezeu. “Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre”, spune Isus (Matei 18,35). Aceasta a fost numită etica lui AŞADAR. Deoarece Domnul ne-a iertat imensa datorie a păcatului, pe care noi nu am putea să o plătim sau să o anulăm de la noi, suntem aşadar obligaţi să îi iertăm pe toţi cei care ne-au rănit.
Dumnezeu nu iartă cum iertăm noi
Ce ar fi dacă Dumnezeu ar ierta în modul în care iertăm noi uneori? Noi spunem de exemplu: “Ei bine, te iert, dar nu uit.” Cum ar fi să ne spună aşa Dumnezeu? Noi spunem: “Te iert, dar nu mai vreau să am de acum de-a face cu tine.” Cum ar fi să ne spună aşa Dumnezeu? Noi spunem: “Bine, bine. Acum trec cu vederea, dar dacă se mai repetă o dată, o singură dată, atunci gata.” Cum ar fi să ne spună aşa Dumnezeu? Din fericire El nu iartă cum iertăm noi.
Miracolul iertării
Desigur, unii vor avea mereu de obiectat: “Cum te aştepţi de la mine să iert şi să tot iert după tot ce mi-a făcut?” Dacă respectiva persoană ar putea să îi spună aceste cuvinte în faţă lui Cristos, uitându-se în ochii Lui, sunt sigur că l-ar auzi spunând: “Dar, dar ce spui de toate gândurile tale rele? Ce spui de datoriile tale? Ce spui de sarcinile pe care ai eşuat să le faci? Ce spui de minciunile tale? Dar de relele făcute cu limba ta ascuţită? De ura ta? Nu ţi-am iertat Eu oare datoria ta cea mare? Şi atunci de ce nu ierţi şi tu acestora?”
“Eu nu iert niciodată.”
Un predicator i-a spus odată guvernatorului Oglethorpe de Georgia: “Ar fi bine să îl iertaţi pe omul care v-a greşit. Nu ţineţi ranchiuna.” Guvernatorul Oglethorpe a spus: “Domnule, eu nu iert niciodată”. Răspunsul pe care l-a primit este valabil şi pentru noi: “Domnule, atunci sper că nu va fi nevoie niciodată să fiţi iertat”. Lordul Herbert a spus: “cel care nu îl iartă pe aproapele distruge podul peste care trebuie să treacă el însuşi”.
De ce refuzăm să iertăm
Principalul motiv pentru care majoritatea dintre noi nu iertăm este că nu dorim să facem aceasta. Refuzul de a ierta ne face să ne simţim superiori din punct de vedere moral faţă de celelalte persoane. Şi totuşi înverşunarea şi ostilitatea din interior se răspândesc repede ca şi cancerul. Ne face să acuzăm rapid şi să fim uşor iritabili. În noi se dezvoltă complexul de martir. Începem să ne plângem singuri de milă. Iar în scurt timp începem să ne simţim bine în starea aceasta mizeră. Puţini oameni sunt mai mizerabili decât aceia care refuză să ierte.
Isus ne spune că un alt motiv pentru care refuzăm să iertăm este acela că nu ne considerăm vinovaţi în faţa lui Dumnezeu. Omul care a acceptat iertarea lui Dumnezeu ca singura sa speranţă pentru cer nu poate să refuze să îl ierte pe celălalt.
Nu există mod mai bun de a scăpa de duşmani
Nu există mod mai bun de a scăpa de duşmani decât prin iertare. Un bătrân a fost odată invitat la radio, spunând în direct: “Mâine voi împlini 90 de ani şi nu am nici un duşman în această lume.” Prezentatorul emisiunii s-a mirat: “Extraordinar!” “Da”, a spus bătrânul, “toţi au murit înaintea mea.” Este şi aceasta o cale dacă vrei să nu ai duşmani: să trăieşti până când îţi mor toţi. Un alt caz: un soldat spaniol era pe moarte. Preotul l-a întrebat dacă şi-a iertat toţi duşmanii. “Părinte”, a zâmbit el, “nu am duşmani. I-am ucis pe toţi.” Iată altă cale, enorm de distructivă, de a scăpa de duşmani. În fine, să ne amintim de Abraham Lincoln pe care o doamnă l-a întrebat la un moment dat de duşmani: “Doamnă, nu am duşmani. I-am distrus pe toţi făcându-i prietenii mei prin iertare!” Fără îndoială acesta este de departe cel mai bun mod de a scăpa de duşmani.
Unul dintre beneficiile iertării este starea emoţională şi fizică bună. Un om bolnav s-a vindecat brusc de anemie. Medicul l-a întrebat dacă s-a întâmplat ceva special în viaţa lui în ultimele zile. “Da”, a răspuns respectivul. “Deodată am putut să îl iert pe un om căruia îi purtam o pică imensă; în momentul în care am putut face aceasta, am putut şi să spun da vieţii.”
Miracolul iertării
Iertarea face adevărate miracole în vieţile celor care o acordă, precum şi în ale celor care o primesc. O asistentă a implorat să fie iertată pentru o greşeală care a dus la moartea unui pacient. După ce a fost iertată şi i s-a acordat o a doua şansă, de care avea o nevoie disperată pentru a dovedi că este capabilă, ea a ajuns să conducă un mare spital, fiind una dintre cele mai apreciate asistente din ţara sa.
Un student coreean care studia în Philadelphia a fost ucis brutal şi fără sens de un grup de delicvenţi. Părinţii tânărului, creştini pioşi, au trimis o scrisoare în care spuneau: “Suntem trişti, acum, nu doar din cauza viitorului neîmplinit al fiului nostru, ci şi din cauza sufletelor nemântuite şi a naturii umane paralizate a ucigaşilor. Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a oferit un plan prin care durerea noastră a dobândit un sens creştin… Familia noastră a discutat şi a decis să ceară să li se aplice criminalilor cel mai generos tratament posibil în cadrul legii.” Ei au trimis 500 de dolari (de cinci ori venitul anual pentru o persoană în Coreea). “îndrăznim să sperăm că putem face ceva care minimalizeze astfel de acţiuni criminale care se întâlnesc nu doar în ţara noastră, ci şi în Coreea şi, suntem siguri, pretutindeni în lume.”
Această scrisoare din Coreea a trezit conştiinţa locuitorilor din Philadelphia la noi preocupări pentru problemele oraşului lor. O biserică a adunat 1,6 milioane dolari pentru acţiuni sociale. Oraşul a înfiinţat o bursă pentru a aduce şi alţi studenţi coreeni pentru a studia în Statele Unite. A fost un miracol de trezire şi preocupare produs de iertarea creştină oferită de părinţii tânărului ucis.
Primul ajutor.
Primul ajutor ne învaţă să ne îngrijim imediat de rănile mici, deoarece dacă nu sunt îngrijite, se transformă în inflamaţii periculoase. O persoană înţeleaptă acordă primul ajutor chiar şi unei răni mici, înainte să devină mai periculoasă.
Micile “răni” sunt neînţelegerile zilnice pe care le avem cu familia şi cu prietenii. O mică ranchiună, o nemulţumire se poate amplifica în timp, şi poate deveni cancer pentru sufletele noastre. Trebuie să ne îngrijim imediat de aceste sentimente pentru ca să nu crească şi să ne facă duşmani. Trebuie să le tratăm cu “primul ajutor” al iertării. “Soarele să nu apună peste mânia voastră”, a spus Sf. Pavel (Efeseni 4,26). Să ne îngrijim de ea imediat. Să iertăm aşa cum am fost şi noi iertaţi de Cristos. Să iertăm în acea zi, în acel moment, pentru a împiedica răspândirea cancerului urii. Nimic nu calmează şi nu reduce încărcătura de ostilitate aşa cum o face iertarea. Nu există “prim ajutor” mai eficient pentru refacerea relaţiilor distruse.
De câte ori
Petru l-a întrebat într-o zi pe Isus: “Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori?” De şapte ori înseamnă de multe ori. Unii dintre noi nu suntem în stare să iertăm nici măcar o dată. Dar Isus i-a răspuns: “Pentru, nu există limită la iertare. Nu de şapte ori ci de şaptezeci de ori câte şapte!” Adică de patru sute nouăzeci de ori! Cu alte cuvinte iertarea nu este un act, ci este o atitudine, o atitudine născută din faptul că noi creştinii, cărora ne-a fost iertată o datorie pe care nu am fi putut-o niciodată plăti, trebuie să trăim în lume înarmaţi cu spiritul iertării, pentru a vindeca răni, pentru a îndrepta greşeli, pentru a schimba societatea prin iertare.
Prefixul iertării
Companiile de telefonie oferă acum posibilitatea de apeluri la distanţă directe. Formând un prefix, poţi să suni direct la mari distanţe. Dumnezeu a activat acest sistem încă de la începutul lumii. Prefixul este iertarea. Dacă păstrăm ranchiuna faţă de un altul, blocăm linia rugăciunii către Dumnezeu. Astfel apelurile noastre nu ajung la destinaţie. Sf. Pavel le-a spus efesenilor: “Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Cristos” (Efeseni 4,31-32). Sf. Pavel cunoştea prefixul.
Câte procese nu ar mai fi dacă am ierta? Câte ulcere şi atacuri de cord ar putea fi prevenite dacă am ierta? Câte căsătorii s-ar salva dacă am ierta? Câte prăpăstii între părinţi şi copii ar dispărea dacă am şti să fim atenţi cu ceilalţi, tandri, iertându-ne unii pe alţii aşa după cum Dumnezeu ne-a iertat prin Cristos?

Text preluat de pe site-ul: http://www.predici.cnet.ro/

17 august 2009

Accident cumplit petrecut în zona parohiei noastre

În seara zilei de vineri, 14 august a.c., am plecat împreună cu soţia şi fetiţa mea din Iaşi, spre parohia noastră - Căueşti. În jurul orelor 19.00 - 20.00, în drum spre Căueşti fiind, în apropierea localităţii Mogoşeşti, văd trecând pe lângă noi, din sens opus două maşini de asistenţă rutieră şi o maşină tip microbuz a Poliţiei. Au apărut în mintea mea unele semne de întrebare...am presupus că s-a întâmplat un accident, cum uneori se mai întâmplă pe şoselele noastre. Am ajuns la Căueşti, iar aici am aflat că la 3-4 km distanţă, pe raza comunei Scânteia, la intersecţia şoselei care duce spre comună, cu calea ferată a avut loc în jurul amiezii, un accident groaznic. Un microbuz, tip maxi-taxi, a fost lovit de acceleratul Braşov-Iaşi. Un accident cumplit în care şi-au pierdut viaţa iniţial 13 persoane din 3 localităţi diferite, iar astăzi 17 august, am aflat că şoferul maşinii, acuzat dealtfel ca fiind vinovat de această tragedie, a decedat. Maşina transporta 16 persoane. Două încă se mai luptă cu moartea pe paturile de spital din Iaşi. Este într-adevăr o tragedie care a marcat întreaga zonă; aş îndrăzni să spun că nu poate lăsa indiferent pe cineva care a aflat din mass-media despre cele întâmplate. Este un MARE semnal de ALARMĂ, pe care DUMNEZEU îl trage. Unii vor spune cum de a îngăduit Dumnezeu să se întâmple aşa ceva?!? Alţii îl vor fi acuzat ! Un lucru este însă cert...aceşti oameni, 14 la număr şi-au pierdut vieţile, iar noi nu putem rămâne în continuare indiferenţi... NU PUTEM RĂMÂNE INDIFERENŢI  la inconştienţa unor patroni de fime de transport care angajează ilegal tineri fără experienţă ca să transporte oameni;  NU putem rămâne indiferenţi la lipsa de interes a autorităţilor locale (judeţene) în ceea ce priveşte reabilitarea drumului judeţean 248, care leagă Mun. Iaşi de Vaslui, drum care trece pe lângă Scânteia; NU putem rămâne indiferenţi la modul uneori dureros prin care Dumnezeu ne atrage atenţia ... uităm să privim spre El, spre cer...privim doar orizontal şi cu toate că numai omul îşi poate ridica privirea în sus, de cele mai multe ori nu o face, sfidând mila, dragostea, bunătatea, dreptatea Lui Dumnezeu.
-Dumnezeu să îi ierte pe cei adormiţi!

Postez mai jos linkuri către diferite ziare sau televiziuni care au prezentat aspecte din tragicul accident:

Poveştile celor morţi - publicat de Cotidianul Bună Ziua Iaşi
Soferul de pe microbuzul mortii a murit - sursa BZI
În microbuzul implicat în tragedia de la Scânteia s-au găsit mai multe acte de identitate decât pasageri - sursa Antena 3
13 vieţi spulberate - sursa www.youtube.com
Accident Scânteia
Accident Scânteia - sursa www.adevarul.ro
Imagini video accident Scânteia - www.bzi.ro

10 august 2009

Slujbă misionară cu Arhiereu la parohia Ciocârleşti - protopopiatul Iaşi II

Am participat Duminică - 09 August a.c., la un moment deosebit pentru zona noastră. Parohia Ciocârleşti, o parohie mică (424 de persoane la recensământul din 2007) situată la aproximativ 25 km de municipiul Iaşi, în drumul spre Vaslui, a primit vizita misionară a Prea Sfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Contextul în care a avut loc această vizită a fost creat de situaţia dificilă în care se află această parohie datorită prozelitismului sectar - baptist. Este ştiut faptul că în satul Ciocârleşti s-a construit o casă de adunare baptistă în anul 1998, care păleşte oarecum prin măreţia ei, neconformă cu numărul de adepţi din părţile locului. Modul în care îşi desfăşoară activitatea adepţii baptismului din această zonă încalcă adeseori atât legile statului cât şi libertatea religioasă printr-un prozelitism agresiv. În ultima vreme satul Ciocârleşti, dar şi cele dimprejur (Căueşti, Scânteia, Şcheia,etc) au primit vizita adepţilor baptişti, care nu au venit cu mâna goală, ci împreună cu "medici" din America (care au oferit consultaţii), cu ajutoare materiale, cu medicamente şi alte lucruri care le-au distribuit în mod "gratuit" celor "curioşi", dar mai ales săraci dintre creştinii ortodocşi. În cadrul acesta a avut loc şi slujba misionară din Duminica a IX-a de după Rusalii, când Prea Sfinţitul Calinic Botoşăneanul, a ţinut o cuvântare deosebită celor prezenţi la Sfânta Liturghie oficiată în aer liber, cuvântare menită să "demaşte" falsul şi minciuna şi să scoată în evidenţă adevărul mărturisit de 2000 de ani încoace, al Ortodoxiei Apostolice. După cuvântul Prea Sfinţitului Părinte Calinic, preotul paroh, pr. Emilian Timofte a mulţumit tuturor pentru prezenţa la această slujbă misionară. La această slujbă au participat preoţii din cercul pastoral nr.5, alături de P.C.Pr.Protopop Vilie Doroşincă, protopop al protoieriei Iaşi II.

Aici puteti vedea toate imaginile de pe acest blog

ESTE INTERZISA COPIEREA SAU REPRODUCEREA PARTIAL SAU TOTAL A CONTINUTULUI ACESTUI BLOG FARA ACORDUL AUTORULUI DE DREPT! Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

View My Stats