Invierea Domnului la Cauesti – 2011

An de an, traim in mod real bucuria Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, acea bucurie sfanta care ne ridica prin cantare si traire la cer, printre ingerii Lui Dumnezeu – “Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand, si celor din morminte (mormanturi), viata daruindu-le!”; an de an, ne regasim, cu mic cu mare, cu putin inainte de miezul noptii, al noptii sfinte, mult asteptate, in Biserica draga sufletului nostru pentru a “sarbatori”, a “trai invierea alaturi de Hristos” – nu este moment mai sfant, mai curat, mai plin de lumina si speranta, de iertare si iubire, nadejde si mangaiere, ca momentul acela in care fiecare asteapta cu emotie, dupa ce luminile din Biserica se sting, ramanand aprinsa doar o candela asezata Sfanta Masa in Sfantul Altar, sa primeasca “LUMINA”.  Si nu este o lumina oarecare… putem aprinde lumanari in fiecare zi, dar Lumina din Noaptea Sfanta e altfel. E lumina care a luminat omenirea acum doua mii de ani… lumina care a adus speranta, a adus linistea care linisteste cugetul aplecat spre semnificatia mortii… de atunci moartea nu mai e moarte…  e trecere, e viata noua, alaturi de Hristos cel Inviat! Pana la momentul acela, omenirea era speriata, nedumerita, greu incercata de ganduri, idei… raspunsul a venit acum doua mii de ani … El ni l-a oferit – pentru aceasta an de an, ne aducem aminte de Inviera Sa – de posibilitatea invierii noastre, a ridicarii din pacat!

La Cauesti, ne-am straduit anul acesta sa infrumusetam Sfanta Biserica, sa aducem credinciosul prezent la Slujba din noaptea sfanta mai aproape de experienta prezentei si trairii unei slujbe intr-o Biserica finalizata, cu pictura, cu catapeteasma, etc… sper ca intr- anumita masura am reusit acest lucru! Am asezat cateva icoane pe catapeteasma improvizata, pentru a focaliza privirea si gandirea asupra chipului Maicii Domnului si al Mantuitorului Hristos.
A fost o noapte deosebita, cu multi credinciosi, mai multi decat in anii precedenti; bucuria a fost mai mare cand la sfarsitul Sfintei Liturghii, dupa ce am sfintit pasca si ouale rosii, la poza de final, am descoperit ca in Biserica erau aproximativ 60 de persoane, majoritatea adolescenti. Dumnezeu lucreaza si in ogorul sufletelor din Cauesti!
-HRISTOS A INVIAT!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cuvânt la Naşterea Maicii Domnului - Sfânta Marie Mică

Icoanele praznicale așezate pe catapeteasmă

Petru Bîrsan - epitropul nostru drag ne-a parasit...1940-2011