Hramul Bisericii noastre - "Duminica Tuturor Sfinţilor"

Ca în fiecare an, şi anul acesta - de Duminica Tuturor Sfinţilor - 14 iunie, ne-am dorit să avem parte de un hram deosebit; anul acesta bucuria a fost mult mai mare decât în anii precedenţi, întrucât am săvârşit pentru prima dată Sf. Liturghie în biserica mare, de când am turnat şapa şi Sf. Masă şi ne-am simţit în sfârşit ca într-o biserică. Cu două zile înainte am pregătit împreună cu câţiva enoriaşi Biserica în interior ... în primul rând am finalizat lucrările la partea electrică (mulţumim pe această cale d-lui Nastasiu Costel care ne-a făcut toată instalaţia electrică din biserică fără să ne perceapă nici măcar un bănuţ - Dumnezeu să vă răsplătească!), apoi am mutat toate lucrurile: icoane, obiecte de cult, covoare, mese, etc. din paraclisul satului în biserica mare, am improvizat o catapeteasmă din perdele, am îmbrăcat Sf.Masă, am montat o staţie, boxe, goarne în exterior, microfoane .... şi aşa ne-am pregătit să ne primim credincioşii şi preoţii invitaţi la sărbătoarea satului. Duminică, de dimineaţă, Biserica a început să se umple de credincioşi ... şi parcă pentru prima dată de când sunt preot în această parohie, am avut parte de un număr atât de mare de oameni prezenţi la slujbă ... a fost emoţionant, mai ales că strana a fost ţinută de un bun prieten, Valentin Mâncă, căruia îi mulţumim din suflet pentru slujba "pe note" dăruită. Ne-au păşit pragul Sf. Altar şase preoţi: Pr.Prodan Mihai - inspector pe asistenţa religioasă în cadrul MMB şi slujitor la Biserica "Sf. Sava" din Iaşi, Pr. Sârghie Ovidiu de la parohia Dobrovăţ - Moldoveni, Pr. Irimia Cristian - parohia Podoleni de Jos, Pr.Mancaş Mihai - parohia Iacobeni-Vlădeni, Pr. Nica Marius de la parohia Bâcu, Pr. Sânzianu Mihai - parohia Cărbunari. La finalul slujbei am dorit să răsplătesc efortul unor enoriaşi care de-a lungul timpului s-au remarcat fie prin contribuţii băneşti, fie prin participarea la activităţile administrativ- gospodăreşti, fie printr-o prezenţă mare la Sfintele Slujbe ... şi astfel le-am înmânat câte o diplomă de vrednicie. Chiar dacă numai unele persoane au primit o astfel de diplomă, menită să evidenţieze respectul şi mulţumirea pe care le-o purtăm, nădăjduiesc, aşa cum am spus şi atunci când am înmânat aceste diplome, ca acesta să fie doar începutul, iar în câţiva ani tot satul Căueşti să devină un sat de oameni vrednici. După Sf.Liturghie a urmat agapa frăţească cum o numim noi, o masă pentru părinţii invitaţi. Le mulţumesc tuturor celor prezenţi pentru dragostea ce ne-o poartă. De la Dumnezeu multă binecuvântare!
 

Comentarii

  1. ma bucur ca pot vedea imagini din satul meu natal.M-am nascut si am crescut in satul Cauesti si acuma traiesc in spania cu fam.mea
    toate informatiile si fotografiile care le gasesc aici ma fac sa ma simt mai aproape.Mama mea traieste in continuare in Cauesti si venim in fiecare an in concediu cu mare drag.Ma bucur ca vad ca avem un preot foarte priceput si ca se ocupa cu multa daruire de problemele oamenilor.Va doresc in continuare sanatata si Bunul Dumnezeu sa va ajute in continuare sa realizati tot ce v-ati propus.DOAMNE AJUTA.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hristos a Inviat!
    Ne bucuram de bucuria dumneavoastra... tot ceea ce facem vrem sa fie spre slava Lui Dumnezeu si spre mantuirea sufletelor celor care pasesc pragul Bisericii noastre. Cred ca sunteti primul(-a) care ne scrieti ca "fiu" al satului... Asta e speranta noastra, ca cei plecati, departe fizic sa poata fi aproape sufleteste macar, prin intermediul imaginilor de locurile, oamenii dragi. Este daca vreti modul noastru de a spune tuturor celor care se jertfesc departe de locurile natale, ca Biserica poarta de grija celor ramasi!
    M-ar ajuta mult daca as sti cine sunteti sau macar cine e mama d-voastra!
    Doamne ajuta si va asteptam cu drag pe la noi, poate in vara la Hramul Bisericii!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Vă mulţumim pentru că ne scrieţi!
Părerea d-voastră contează pentru noi!

Postări populare de pe acest blog

Cuvânt la Naşterea Maicii Domnului - Sfânta Marie Mică

Icoanele praznicale așezate pe catapeteasmă

Petru Bîrsan - epitropul nostru drag ne-a parasit...1940-2011