COMUNICAT DE PRESĂ: Este uşor de denigrat, dar mai greu de îndreptat!

De mai multă vreme, constatăm că unele trusturi media desfăşoară o campanie concertată împotriva Bisericii Ortodoxe Române, manifestată fie prin mediatizarea obsesivă a unor cazuri de imoralitate a clerului de mir sau a celui monahal, fie prin reproşul permanent că Biserica Ortodoxă Română ar primi prea mulţi bani de la bugetul de Stat, ignorându-se, în mod deliberat, că majoritatea contribuabililor sunt de confesiune ortodoxă, iar clerul ortodox aduce cea mai mare contribuţie cultural-spirituală şi social-filantropică la viaţa comunităţii locale.

În mare măsură, considerăm că aceste trusturi de presă - adesea conduse din străinătate -nu informează opinia publică românească în mod corect, ci tendenţios, punând accentul doar pe ceea ce este senzaţional şi scandalos. Din nefericire, fiind preocupate exclusiv de audienţă şi profit, acestea trec cu vedere presiunea psihică-morală la care este supusă majoritatea creştinilor ortodocşi din ţară, inclusiv mănăstirile, schiturile şi parohiile, prin promovarea în presa scrisă, filme şi internet, a pornografiei, prostituţiei, libertinajului şi prin relativizarea principiilor morale creştine privind familia.

Din cauza secularizării şi a migraţiei, numărul vocaţiilor monahale a scăzut îngrijorător în ultimii ani, iar menţinerea vieţii spirituale şi a disciplinei monahale necesită eforturi sporite şi se află mai intens în atenţia centrelor eparhiale din ţară. În acest sens, cazurile de indisciplină a clerului de mir şi a celui monahal se află deja în atenţia instanţelor de judecată bisericeşti, care analizează fiecare situaţie în parte şi iau măsurile disciplinare (statutare) care se impun.

Cu privire la cazul apărut în cotidianul Libertatea de astăzi, 2 noiembrie 2009, precizăm faptul că persoana în cauză, victimă a unor persoane interesate de câştig, a solicitat încă din luna august 2009 retragerea din rândul monahilor, solicitare care a fost atunci aprobată, în baza libertăţii de conştiinţă.

Deja, Arhiepiscopia Bucureştilor intensifică măsurile pentru sporirea vieţii duhovniceşti şi întărirea disciplinei monahale, inclusiv în ceea ce priveşte comunitatea slujitorilor monahi de la catedrale, care vor avea obligaţia de a se conforma unui program de mănăstire foarte strict.

Mai precizăm că, într-o societate preocupată de câştig material imediat şi cu orice preţ (şantaj şi presiuni de tot felul), în care nu mai contează mult valorile spirituale, formarea duhovnicească a tinerilor clerici şi mireni presupune o lucrare pastorală permanentă, mai atentă şi mai intensă a Bisericii pentru formarea caracterelor, nu doar măsuri administrative şi disciplinare.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE 
www.basilica.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cuvânt la Naşterea Maicii Domnului - Sfânta Marie Mică

Icoanele praznicale așezate pe catapeteasmă

Petru Bîrsan - epitropul nostru drag ne-a parasit...1940-2011