Semnificatia cheilor si sabiei la Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Gheorghe Morocică, rev. „Ekklesia”, Moldova

Deseori se întâmplă ca fraţii noştri creştini, intrând în biserică şi privind la icoane sau la chipurile sfinţilor de pe pereţii lăcaşurilor sfinte, să îşi pună întrebarea: de ce unii sfinţi sunt zugrăviţi cu unele unelte sau arme? Şi după cum este obiceiul, fără să întrebe de „preoţii Bisericii” (Iacov 5, 14) încep singuri, în sinea lor, să explice cam ce-ar însemna aceasta. Ei bine, dacă deja este familiarizat cu viaţa sfântului, atunci poate să-şi dea bine seama ce-ar fi dorit să redea „scriitorul” icoanei. Trebuie să ştim, că în iconografia ortodoxă fiecare element reprezintă ceva: dacă nu din viaţa sfântului, atunci e vorba de un element simbolic care este legat de viaţa Bisericii. Aşa se întâmplă şi în cazul cu icoana Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Zugrăviţi pe icoane, îi putem deosebi pe aceşti doi Apostoli, prin aceia că Sfântul Apostol Petru este zugrăvit cu chei în mână dreaptă, iar Sfântul Apostol Pavel cu sabie. Care este cauza că unul este zugrăvit cu chei, iar celălalt cu sabie? Voi încerca pe baza Sfintei Scripturi să dau un răspuns la această întrebare.
Cheile de pe icoana Sfântului Apostol Petru înseamnă „cheile împărăţiei cerurilor”, pe care Domnul nostru Iisus Hristos, în timpul vieţii sale pământeşti, a făgăduit că le va da acestui mare Apostol pentru mărturisirea lui hotărâtoare, că El este „Fiul lui Dumnezeu”. Evenimentul dat s-a petrecut în felul următor: „Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 13-16). Pentru această hotărâtoare mărturisire Mântuitorul îl fericeşte pe Sfântul Apostol, zicând: „Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri” (Matei 16, 17). Şi după aceasta, ca răsplată pentru mărturisirea pe care el cel dintâi a făcut-o, Mântuitorul i-a zis: „… tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui, apoi mai adăugă Hristos, şi îţi voi da ţie cheile împărăţiei cerurilor” (Matei 16, 18-19).
Prin „împărăţia cerurilor” se înţelege împărăţia darului sau Biserica, pe care Mântuitorul a făgăduit că o va zidi pe piatra credinţei şi a mărturisirii lui Petru. Cum trebuie însă să înţelegem înmânarea cheilor împărăţiei cerurilor Sfântului Apostol Petru? După obiceiul popoarelor vechi precum şi a evreilor înmânarea cheilor înseamnă încredinţarea stăpâniei asupra casei sau asupra averii (Isaia 22, 22; Apocalipsa 3, 7); asemănătoare cu acestea sunt şi cuvintele Mântuitorului: „şi-ţi voi, da ţie cheile împărăţiei cerurilor”. Trebuie să înţelegem prin acestea că Sfântului Apostol Petru i s-a dat puterea de a închide şi a deschide intrarea în această împărăţie, adică de a primi în sânul Bisericii sau de a îndepărta de la ea. De această putere este legată şi aceea de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor. Pentru că numai acela poate să fie membru al Bisericii, care prin pocăinţă va primi iertare păcatelor, care se dă de către Dumnezeu prin slujitorii Bisericii. Prin urmare, când Mântuitorul i-a dat Sfântului Apostol Petru cheile, prin aceasta l-a împuternicit să lege şi să dezlege păcatele oamenilor: „şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri” (Matei 16, 19). Deoarece Sfântul Petru e cel dintâi care a mărturisit că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, tot el este cel dintâi dintre Apostoli care a primit şi făgăduinţa că va avea cheile împărăţiei cerurilor, cel dintâi a fost împuternicit să lege şi să dezlege păcatele oamenilor.
Dar oare numai el dintre Apostoli a primit această putere? Din contextul Scripturii vedem că Mântuitorul a făgăduit că o va da tuturor Apostolilor. Aceasta se întâmplă doar peste câteva zile de la mărturisirea marelui Apostol: „ori câte veţi lega pe pământ, le spune Hristos, vor fi legate şi în cer, şi ori câte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer” (Matei 18, 18). Doar după Învierea Sa El a dat această putere atât Sfinţilor Apostoli cât şi urmaşilor lor, episcopi şi preoţi. Arătându-se ucenicilor săi după Înviere, El a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23). Deci, când vedem pe icoană pe Sfântul Apostol Petru cu cheile în mână, trebuie în primul rând să ne amintim şi să preamărim mărturisirea lui hotărâtoare a dumnezeirii lui Iisus Hristos. Iar în al doilea rând, în faţa Sfântului Petru, care ţine în mână cheile, noi trebuie să vedem chipul sau simbolul stăpânirii bisericeşti, care are împuternicire de la Domnul nostru Iisus Hristos să lege şi să dezlege, să ierte şi să nu ierte, să deschidă şi să închidă intrarea în Biserică (Matei 18, 17).
„Biserica leagă, spune Fericitul Augustin, şi Biserica dezleagă. Biserica întemeiată pe piatra cea din capul unghiului, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos (Efeseni 2, 20) leagă şi dezleagă; să se înfricoşeze deci şi cei legaţi şi cei dezlegaţi; cei dezlegaţi să nu cadă iar sub aceeaşi osândă, iar cei legaţi să nu rămână în aceeaşi stare pentru totdeauna, având în vedere, că în afară de Biserică nu se poate primi dezlegare”.
Sfântul Apostol Pavel este zugrăvit în unele icoane cu sabia în mână. Care este cauza? De ce cu sabia şi ce înseamnă această sabie? Sabia înseamnă propovăduirea sârguitoare a cuvântului lui Dumnezeu. De două ori în scrierile sale Apostolul Pavel înfăţişează cuvântul sub chipul sabiei. În epistola către creştinii din Efes, vorbind despre lupta necontenită, care-l aşteaptă cu căpeteniile, domniile şi stăpâniile veacului acesta şi împotriva duhurilor răutăţii celor de sub cer, dă sfat efesenilor să se îngrijească de armele duhovniceşti, în numărul cărora arată şi sabia duhovnicească, care este cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 6, 12, 17).
În epistola sa către evrei ca să arate puterea şi lucrarea cuvântului lui Dumnezeu, Sfântul Pavel îl asemănă cu o sabie ascuţită de amândouă părţile, arătând că astfel cuvântul lui Dumnezeu lucrează mai puternic decât ea. „Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunde până la despărţirea sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii” (Evrei 9, 12).
Sfântul Pavel a intrat în slujirea apostolească mai târziu decât toţi ceilalţi Apostoli. Însă la propovăduirea acestui cuvânt, după cum el însuşi a mărturisit despre sine, s-a „ostenit mai mult decât toţi Apostolii” (I Corinteni 15, 10). Fiind mai înainte prigonitor (Faptele Apostolilor 9, 1) marele Apostol, după ce în chip minunat i s-au deschis ochii lui duhovniceşti, şi-a dedicat toată viaţa predicării cuvântului lui Dumnezeu, cu scopul de-a aduce la picioarele lui Hristos cât mai multă lume. Dintr-un aprig prigonitor, el a devenit un înfocat slujitor a lui Hristos; pe unii îi învăţa prin cuvântul, pe alţii îi îndruma în scris, prin epistole. Deci, văzând pe Apostolul Pavel ţinând în mână sabia, ceea ce înseamnă cuvântul lui Dumnezeu, noi mai întâi trebuie să ne amintim şi să slăvim slujirea lui înfocată la răspândirea credinţei creştine, care a încetat numai după ce s-a sfârşit prin sabie.

sursa: clic pe titlu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cuvânt la Naşterea Maicii Domnului - Sfânta Marie Mică

Icoanele praznicale așezate pe catapeteasmă

Petru Bîrsan - epitropul nostru drag ne-a parasit...1940-2011