Curăţenie în cimitirul satului

Ziua de sâmbătă, 23 mai, a fost stabilită cu aproximativ o lună înainte ca zi de curăţenie generală în cimitirul satului. Am anunţat la slujbe, oamenii din sat au fost înştiinţaţi ... cu toate acestea, am avut "surpriza" ca sâmbătă să găsesc la cimitir doar cinci persoane dornice să facă puţină ordine la locul în care mai devreme sau mai târziu ajungem toţi, locul unde cei dragi ai noştri "se odihnesc"; spun se odihnesc între ghilimele, pentru că din păcate nu prea îşi găsesc odihna între atâtea gunoaie aruncate la întâmplare, între ciulini, scaieţi şi alţi arbuşti crescuţi peste şi printre morminte. Aşadar mirarea mea transformată puţin în iritare - ţinând cont de lipsa de interes a celor vii faţă de cei adormiţi şi de o oarecare formă de indiferenţă - apoi devenită întristare, nu m-a oprit de la gândul că totuşi, puţini fiind putem totuşi lumina acest loc sfânt, acest loc al liniştii, al întâlnirii vieţii cu moartea fizică. Ne-am pus pe treabă aşadar şi până la orele 16.00 am cosit, am curăţat, am cărat gunoaiele, şi am plecat oarecum mulţumiţi că am făcut ceva pentru cei care nu mai sunt printre noi. Joi, de Înăţarea Domnului la cer şi şederea Sa de-a dreapta Lui Dumnezeu Tatăl, facem pomenirea celor adormiţi şi ne adunăm la cimitir ... sper ca cei care vor fi prezenţi să fie măcar puţin mişcaţi, văzând că un loc curat este un loc plăcut, atât celor vii cât şi celor adormiţi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cuvânt la Naşterea Maicii Domnului - Sfânta Marie Mică

Icoanele praznicale așezate pe catapeteasmă

Petru Bîrsan - epitropul nostru drag ne-a parasit...1940-2011